Marți, 03 Decembrie 2019 12:48

PRIMA FEMEIE RECTOR DIN ISTORIA UNIVERSITĂŢII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”IULIU HAȚIEGANU” ALEASĂ CU 96,05% DIN VOTURI

În data de 28 noiembrie 2019, membrii comunității academice din Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și-au ales structura de conducere: Rectorul, Senatul și Consiliile facultăților, pentru următorii 4 ani.

Din totalul de 743 de cadre didactice, de cercetare și studenți cu drept de vot s-au prezentat la urne 622 de persoane, 83,74% din membrii comunităţii academice  exprimându-şi astfel opţiunea prin vot universal, direct şi secret.

După centralizarea rezultatelor, Biroul Electoral al universităţii a anunțat că, în urma exprimării votului, dna Prof. Dr. Anca Dana Buzoianu a obținut 585 de voturi, din cele 609 valabil exprimate, devenind astfel prima femeie Rector din istoria Universităţii de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

În şedinţa de astăzi, 3 decembrie 2019, Senatul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a validat rezultatele alegerilor pentru membrii Consiliilor facultăţilor şi Senat, precum şi alegerea dnei Prof. Dr. Anca Dana Buzoianu în funcţia de rector pentru mandatul 2020-2024.

“Este o adevărată onoare pentru mine să ocup această funcție pentru următorii patru ani și de ce nu, să scriu istorie la Cluj-Napoca. Îmi doresc ca toate proiectele pe care le vom dezvolta împreună în cei patru ani de mandat să respecte valori fundamentale precum: profesionalismul, onestitatea, responsabilitatea, transparența și meritocrația. Îmi doresc să devenim o universitate caracterizată de creativitate și inovare și să ne consolidăm poziția de lider în ceea ce privește strategiile educaționale în rândul universităților românești de medicină” a declarat  Prof. Dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Accesat de 1129 de ori

Selecție - anunțuri