Vineri, 06 Mai 2022 10:04

Președinte Comisie Evaluare/Contestații Ministerul Educației

În atenția comunității academice,

Stimați colegi,

Conform prevederilor din Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, aprobată prin OMEC nr. 5434/2020, Ministerul Educației transmite solicitarea de a propune cadre didactice ale universității noastre, pentru funcția de președinte al comisiei de evaluare/contestații în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2022.

Din comisiile de evaluare/contestații constituite la nivel național, în calitate de evaluatori, pot face parte cadre didactice universitare titulare, având titlul științific de doctor.

Vă rugăm să ne sprijiniți în acest demers, propunerile dumneavoastră vor contribui la transparența și obiectivitatea evaluării lucrărilor scrise, în vederea obținerii titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar.

În acest sens, vă rugăm să trimiteți propunerile dumneavoastră pe adresa rectoratului – , până în data de 23.05.2022.

Cu deosebită considerație,

RECTOR
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu

 

Accesat de 784 de ori

Selecție - anunțuri